Marţi, Mai 22, 2012

Sponsored Links

Ce intrebari urasc barbatii

Dacă vrei ca relaţia ta să meargă bine, iată câteva întrebări pe care n-ar trebui să i le pui niciodată. Rişti să trezeşti „fiara” din el.

De ce crezi că n-a mers fosta relaţie?

Asta e o întrebare-capcană. Dacă va spune că a fost vina lui, îţi va da ţie „muniţie” pentru viitor. Dacă va spune că a fost vina ei, sună de parcă el ar fi perfect şi nu greşeşte niciodată. Relaţiile anterioare sunt o zonă tabu, şi dacă celălalt nu spune nimic, e mai bine să nu încerci să deschizi acea uşă.

Când crezi c-am putea schimba perdelele din sufragerie?

Tu vezi această schimbare ca pe ceva într-un viitor incert, el se gândeşte „Doamne, vrea să facem asta mâine, şi nu ne permitem!”. În mod sigur el nici n-a observat că ar fi ceva în neregulă cu perdelele, de fapt, dacă-l întrebi, nici nu ştie ce culoare au. Bărbaţii resimt întrebările de acest gen ca o presiune financiară. Ai putea formula întrebarea cam aşa ”Crezi că am putea schimba perdele în următoarele 2-3 luni?”.

Ştii măcar ce zi e astăzi?

Nu, nu ştie, de-aia îl şi întrebi...Teroarea pe care o seamănă întrebarea asta este uriaşă. Să uite zile de naştere sau de aniversare îţi dă posibilitatea să-i poţi reproşa multe luni de acum încolo. Sugerează-i că ar putea evita acest lucru dacă şi-ar nota datele importante în telefonul mobil sau pe calendarul de pe perete.

Îţi place să petreci mai mult timp cu prietenii decât cu mine?

Fiecare dintre noi avem nevoie de o viaţă personală. Nu-i răpi cu totul viaţa de dinainte de-a te cunoaşte, nu-l forţa să renunţe la vechii prieteni. Încearcă să-ţi organizezi şi tu în acele zile o întâlnirecu prietenele!

La ce te gândeşti?

Staţi comod pe canapea, ascultaţi muzică, tu citeşti, iar el se uită în tavan. Nu există o altă întrebare care să omoare o atmosferă liniştită. Oamenii spun la ce se gândesc doar dacă simt nevoia sau vor să facă asta. Indiferent de cât de apropiate sunt două persoane, toţi avem nevoie de un colţişor doar al nostru, în care să cuibărim cele mai personale sentimente, gânduri, idei.

Sursa : Catalina Alberti

Restore Default Settings